Skip Navigation
Skip Left Section Navigation

Vize Temporare

Vizele de tranzit si pentru membrii de echipaj

Viza de tranzit (tip C1) este acordata cetatenilor straini care calatoresc în mod direct si continuu prin Statele Unite catre o alta destinatie. Posesorii vizei tip B1/B2 nu au nevoie de viza speciala pentru tranzit. Solicitantii de viza pentru tranzit trebuie sa dovedeasca necesitatea de a trece prin Statele Unite catre destinatie. Este recomandat ca solicitantii sa obtina mai întâi viza pentru tara de destinatie înainte de a cere viza de tranzit pentru SUA. De asemenea, solicitantii pentru viza de tranzit trebuie sa demonstreze ca nu intentioneaza sa emigreze în Statele Unite.

Membrii echipajelor de pe vasele maritime ori de pe aeronave vor solicita de regula viza C1/D. De exemplu, cele mai multe vize tip C1/D sunt acordate membrilor echipajelor de pe vasele de croaziera printre care se regasesc cosmeticieni, artisti ori salvamari si nu numai.

Cetatenii straini aflati în SUA cu viza de tranzit sau ca membrii de echipaj nu au dreptul sa-si schimbe statutul cu cel de turist, student sau participant la programe de schimb cultural.

Ca sa se califice pentru viza C1/D, solicitantii trebuie sa aduca în plus un contract în original semnat de angajator si carnetul de marinar în original.

Pentru orice întrebari legate de vize care nu si-au gasit raspunsul pe pagina de internet a Sectiei Consulare va rugam sa trimiteti un mesaj la adresa de email: chisinau-ca@state.gov  De regula, raspunsul la mesaje vine în cel mult 5 zile lucratoare.