Discursurile Ambasadorului Michael D. Kirby
Instruirea şi Dezvoltarea Capacităţilor de Lider
Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP)
Academia de Poliţie “Ştefan cel Mare”
28 iulie 2006
Stimaţi participanţi,
Sunt foarte bucuros să fiu alături de dumneavoastră la încheierea acestui program de Instruire şi Dezvoltare a capacităţilor de lider oferit de Departamentul de Stat al Statelor Unite şi ţin să felicit toţi participanţii cu prilejul finisării cu succes al acestui curs.
Statele Unite ale Americii îşi asumă pe deplin angajamentul să combată traficul de persoane şi să protejeze victimele acestuia atât in Statele Unite cât şi peste hotare. Voi, cei implicaţi în această lupta înţelegeţi că este una dificilă. Pentru a avea succes, este important să educăm lideri care dau dovadă de caracter şi competenţă, oameni care ştiu să lucreze şi să întreprindă măsuri. Sper că această instruire v-a oferit un set de instrumente ce pot fi utilizate la cultivarea unor asemenea capacităţi de lider în voi înşivă, precum şi în alte persoane.
Combaterea traficului de fiinţe umane este o luptă comună. Din acest motiv, este imperativă cooperarea atât la nivel regional cât şi mondial. Trebuie să ne susţinem reciproc în ceea ce priveşte elaborarea proiectelor anti-trafic şi crearea reţelelor, deşi responsabilitatea primară privind combaterea traficului trebuie să fie asumată de fiecare guvern în parte. Republica Moldova a parcurs o cale lungă în ultimii ani, îmbunătăţindu-şi abilităţile de combatere a traficului. A fost creat cadrul legislativ pentru combaterea traficului de persoane şi protecţie a victimelor. A fost sporită considerabil conştientizarea publică privind amploarea şi impactul acestei probleme şi sau implicat organizaţiile internaţionale. Cu toate acestea, suntem încă departe de lichidarea flagelului traficului uman. Ne aflăm la o etapă când implementarea a devenit critică. Guvernul Statelor Unite este ferm convins că angajamentul asumat de Guvernul Republici Moldova în combaterea traficului de persoane este condiţia cheie pentru a învinge această formă groaznică de exploatare umană.
Voi sunteţi acei care vă aflaţi în primele rânduri în lupta cu traficul de fiinţe umane. Dumneavoastră şi colegii dvs. veţi asigura aplicarea legii fără ezitare şi favoruri. Exercitarea onestă a atribuţiilor dumneavoastră de serviciu şu utilizarea maximă a abilităţilor pe care le posedaţi va fi cea mai bună dovadă a angajamentului în acest efort important. Guvernul Statelor Unite va întreprinde tot ce îi stă în puteri, dar lupta şi viitorul - vă aparţin!
În încheiere, ţin sa aduc sincere mulţumiri în adresa Ministerului Afacerilor Interne, care a oferit spaţiu şi asistenţă în organizarea acestei instruiri, ceea ce a servit drept un exemplu excelent al cooperării dintre Guvernul Statelor Unite şi Republica Moldova
Suntem mândri să fim partenerii dumneavoastră în acest efort şi vă doresc mult succes.
Mulţumesc.