Informaţia Amabasadei
Comunicat de presă
Consiliul de Directori al Corporaţiei Provocările Mileniului a aprobat un acord cu privire la alocarea a 24.7 milioane dolari Moldovei în susţinerea
iniţiativelor de combatere a corupţiei
October 26, 2006
Washington, DC – Moldova este dispusă să intensifice eforturile guvernului de combatere a corupţiei după aprobarea de astăzi de către Consiliul de Directori al Corporaţiei Provocările Mileniului (MCC) a unui grant în valoare de 24.7 milione dolari SUA.
În decembrie 2004 Guvernul Moldovei a iniţiat o strategie naţională de combatere a corupţiei. Pentru a implementa această strategie, Moldova şi-a concentrat eforturile asupra adoptării numeroaselor legi, inclusiv a amendamentelor la codul penal, noilor legi cu privire la finanţarea partidelor politice, conflictul de interese, achiziţiile publice şi un cod deontologic al funcţionarului public. Finanţarea în cadrul programului preliminar al MCC va fi concentrată în acele domenii unde mai persistă corupţia, inclusiv în sistemul judiciar, sistemul de ocrotire a sănătăţii, precum şi în sistemul fiscal, vamal şi de poliţie.
Fondurile MCC vor fi, de asemenea, alocate pentru instruirea şi oferirea asistenţei tehnice organizaţiilor neguvernamentale care vor monitoriza eforturile guvernului de combatere a corupţiei, dar şi pentru crearea unui grup de lucru public-privat care să recomande modalităţi de extindere a rolului mass-mediei în monitorizarea acţiunilor de combatere a corupţiei.
„Eforturile Moldovei de a combate corupţia în structurile guvernamentale par să aibă un potenţial mare şi eu sper că această iniţiativă se va bucura de o susţinere publică vastă”, a declarat Directorul General al MCC Ambasadorul John Danilovich. „Cheia succesului acestor eforturi constă în participarea grupurilor civice şi a cetăţenilor activişti care se confruntă cu problema corupţiei zi de zi, pentru că aportul în implementarea cu succes a reformelor este crucial.”
Programul preliminar al MCC este conceput să asiste ţările incluse în acest program să se califice pentru asistenţa deplină a Fondului Provocările Mileniului. Ţările acceptate în programul preliminar trebuie să demonstreze angajamentul lor de a implementa reforme de redresare a acelor politici ce sunt decisive pentru criteriile şi metodologiile de eligibilitate ale MCA.
MCC evaluează politicile ţărilor eligibile si celor candidate în baza a 16 indicatori independenţi şi transparenţi care au legătură directă cu reducerea sărăciei şi creşterea economică. Aceşti indicatori măsoară angajamentul unei ţări de a implementa strategii ce promovează, printre altele, libertatea economică şi politică, investiţiile în educaţie şi ocrotirea sănătăţii, controlul asupra corupţiei şi respectul faţă de libertăţile civice, cât şi respectarea supremaţiei legii. MCC a fost creată pentru a premia performanţele bune şi pentru a stimula ţările să adopte strategii de reducere a sărăciei şi creştere economică
Până acum, Consiliul MCC a aprobat alocarea a peste 286 milioane de dolari în cadrul Programului Preliminar pentru Albania, Burkina Faso, Indonezia, Iordania, Malawi, Moldova, Paraguai, Filipine, Tanzania, Ucraina şi Zambia. Pe lângă aceasta, MCC a semnat acorduri în sumă de peste 2,1 miliarde dolari cu alte nouă ţări: Madagascar, Cape Verde, Honduras, Nicaragua, Georgia, Armenia, Vanuatu, Benin şi Ghana. În paralel, MCC este implicată activ în discuţii cu alte ţări eligibile pentru a le ajuta să ajungă la un eventual acord de program cu MCC.
Corporaţia Provocările Mileniului (MCC), o corporaţie a Guvernului SUA, concepută să lucreze cu ţâri din cele mai sărace, se bazează pe principiul că cel mai eficient ajutor este cel ce consolidează o guvernare bună, promovează libertatea economică şi investiţiile în oameni, creşterea economică şi eliminarea sărăciei acerbe.