Comunicate de presă 2004
Comunicat de presa
18 Octombrie 2004
Ambasada SUA are placerea de a informa ca au fost facute publice traducerile in limbile romana si rusa ale fragmentelor despre Moldova din Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA cu privire la libertatea confesionala internationala.
Raportul anual cu privire la libertatea confesionala internationala facut in fata Congresului descrie situatia confesionala in fiecare tara, politicile guvernelor care incalca libertatea confesionala, actiunile diferitor grupuri, confesiuni si persoane precum si politicile SUA de promovare a libertatii religiilor in lumea intreaga. Acest raport a fost inaintat Congresului SUA de catre Departamentul de Stat pe data de 15 septembrie 2004, in conformitate cu Actul privitor la Libertatea Confesionala Internationala din 1998 (IRFA)
Raportul cu privire la libertatea confesionala internationala din anul 2004 cuprinde perioada dintre 1 iulie 2003 si 30 iunie 2004 si include capitole privitor la libertatea confesionala in 191 de tari. Raportul va fi utilizat ca o resursa pentru conturarea politicii, diplomatiei, pentru asistenta, instruire si alte alocari de resurse. Raportul de asemenea va servi ca baza pentru cooperarea dintre Guvernul SUA si grupuri private pentru a promova respectarea dreptului recunoscut international al libertatii confesionale.
In introducerea la raport Ambasadorul John V. Hanford, Ambasador pentru Libertatea Internationala Confesionala, spune:
“America a fost fondata intr-o masura semnificativa de persoane persecutate din motive religioase care cautau un adapost unde si-ar putea exercita credinta lor fara frica de o interventie sau represalii din partea guvernului. Astazi libertatea confesionala ramane pentru multi americani cel mai pretios dintre drepturile omului, deoarece reprezinta adevarata libertate de a-l cauta, cunoaste si servi pe Dumnezeu conform chemarilor propriei constiinte. Impulsul natiunii noastre de a proteja si a lupta pentru aceasta libertate a luat nastere din istoria noastra, este intarit de hotararea noastra de a promova toate drepturile fundamentale ale omului si este imbogatit de prioritatea pe care multi americani continua sa o acorde credintei religioase in viata lor.
“Perspectiva libertatii religiei ramane a fi puternica, suportand opozitia pericolului extremismului religios. Extremistii religiosi tin disperat la idea ca religia cere sacrificarea celor inocenti si distrugerea libertatii. Noi tinem cu incredere la idea ca libertatea religiei respecta viata tuturor si cultivarea demnitatii umane. in timp ce terorismul religios dicteaza intoleranta violenta, libertatea religiei incurajeaza o coexistenta pasnica. Ceea ce extremismul religios cere sa fie lege de fier a statului, libertatea religiei o lasa la sacra discretie a constiintei individuale. Acolo unde terorismul religios profaneaza sacrul, libertatea religiei il onoreaza.
“Acest fapt se observa atat in practica, cat si in teorie. Natiunile care respecta libertatea religiei rareori prezinta o amenintare pentru securitatea vecinilor sai. Natiunile care protejeaza pluralismul religios exclud apelul la intoleranta religioasa si rezultatul sau violent – terorismul religios. Natiunile care sustin libertatea religiilor de asemenea pun bazele democratiei si suprematiei legii. Doar din aceste motive promovarea libertatii religiei este atat un interes national, cat si un ideal national al nostru. Pe masura ce continuam eforturile noastre de a construi o lume mai sigura, mai corecta si pasnica, libertatea religiei detine un loc proeminent.
“Istoria natiunii noastre nu a fost perfecta, nu pretindem nici ca suntem perfecti in zilele noastre. Noi continuam sa luptam atat acasa, cat si peste hotarele tarii pentru a sustine libertatea religiei ca un drept universal precum este. Nazuintele spirituale ale inimii omenesti au o demnitate inerenta, meritand respectul nostru si necesitand protectia noastra.”
Traducerile in romana si rusa ale fragmentelor Raportului anual cu privire la libertatea confesionala cu referire la Moldova pot fi gasite pe pagina web a Ambasadei SUA la Chisinau: www.usembassy.md. Raportul complet in limba engleza poate fi gasit pe pagina web a Departamentului de Stat al SUA: www.state.gov/g/drl/rls/irf/2004.