Skip Navigation
Sunteţi în: Despre noi > Ştirile Ambasadei > Comunicate de Presă > Declaraţia Departamentului de Stat al SUA - Moldova: Urmările protestelor
Skip Left Section Navigation

comunicate de presă

Declaraţia Departamentului de Stat al SUA - Moldova: Urmările protestelor

Statele Unite sunt îngrijorate de situaţia din Republica Moldova care s-a creat după violenţa din 7 aprilie.  Deşi a fost restaurată ordinea şi demonstraţiile ulterioare au fost paşnice, am primit rapoarte de la societatea civilă şi observatorii internaţionali despre abuzuri contra celor deţinuţi de către autorităţile moldoveneşti.  De asemenea, suntem îngrijoraţi de rapoartele care comunică că oficialităţile guvernamentale intimidează studenţii şi jurnaliştii.  Declaraţia Preşedintelui Voronin despre amnistierea multor dintre cei reţinuţi este un pas încurajator spre reconciliere.

Îndemnăm guvernul să acţioneze în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi obligaţiile sale internaţionale, atunci când are de a face cu opoziţia, protestatarii si mass-media.  Toate părţile trebuie să se comporte responsabil.  De asemenea, este important ca guvernul să comunice cu partidele de opoziţie pentru a examina îngrijorările lor cu privire la alegerile din 5 aprilie într-un mod cooperant şi transparent.  Accentuăm faptul că nu există nici o scuză pentru violenţă, de felul celei care a avut loc pe data de 7 aprilie.   Statele Unite îşi menţin angajamentul de a lucra în strânsă colaborare cu Moldova şi poporul său pe calea integrării europene.  Respectul pentru supremaţia legii şi pentru drepturile omului sunt elemente cheie în relaţia noastră.