arhiva ştirilor 2005
Transcriptul conferintei de presa cu participarea lui Thomas C. Adams, Coordonator al Asistentei pentru Europa si Eurasia in Biroul pentru afaceri europene si euroasiatice al Departamentului de Stat, organizata la sfirsitul sedintei grupului mixt de lucru Moldo-American pentru colaborare economica
11 noiembrie 2005
 |
| Conferinta de presa cu participarea lui Thomas C. Adams. |
Dl Adams: Va multumesc Dle Ministru. As vrea doar sa sprijin ce ati spus; Dl Ministru a vorbit foarte bine. Noi am avut un schimb foarte bun intre guvernele noastre in trei domenii: in politica macroeconomica si fiscala, in domenii unde asistenta SUA poate ajuta Moldova sa progreseze in perioada de tranzitie economica si democratica, si in domeniul atragerii investitiilor mai mari in aceasta tara. Guvernul Moldovei a fost foarte bine pregatit in acest sens si am avut conversatii foarte bune. Dupa ultima noastra intilnire aproximativ un an si jumatate in urma, s-a inregistrat progres considerabil, dupa cum a mentionat Dl Ministru, in multe din aceste domenii.
De asemenea am sugerat mai multe modalitati care am considerat ca ar putea accelera tranzitia economica. A urmat un schimb de idei foarte bun si constructiv la acest subiect, si anume cum asistenta noastra poate ajuta. Dupa cum a spus si Dl Ministru, a fost un interes considerabil si discutii despre Millennium Challenge Account, ce inseamna Programul preliminar pentru Moldova. Dupa parerea noastra aceasta este o mare ocazie pentru a progresa aici, pentru a mari cu adevarat viteza tranzitiei economice. Si noi asteptam cu nerabdare sa lucram cu guvernul pe parcursul urmatorilor citiva ani.
Intrebare: Puteti sa ne spuneti care au fost concluziile. Si ce fel de asistenta va acorda SUA Moldovei in anul care vine?
Dl Adams: Desigur, dati-mi voie sa expun pe scurt care va fi asistenta noastra in anul care vine. Cred ca am convenit ca cea mai mare problema aici este legata de reforma pietei, crearea locurilor de munca, si combaterea saraciei rurale. Avem un numar de programe pe care le vom implementa in coordonare cu guvernul.
La fel am convenit sa continuam un numar anumit de programe democratice, care sunt dedicate reformei guvernelor locale, intaririi suprematiei legii, dezvoltarii societatii civile, inclusiv a mass media independente - si sunt foarte bucuros sa vad multi reprezentanti ai mass media independente aici acum – instruirii pentru partidele politice pentru ca partidele dumneavoastra sa se dezvolte, si asistentei tehnice care promoveaza reforma guvernamentala.
Noi la fel sustinem integrarea regionala in organizatiile regionale asa ca SECI si Pactul de Stabilitate. Noi la fel sustinem integrarea europeana a Moldovei si discutam caile pe care sa sustinem acest efort.
Am petrecut mult timp discutind noi posibilitati care exista acum de combatere a coruptiei prin programul Millenium Challenge Account. La fel am discutat intarirea securitatii hotarelor, in special in ce priveste Transnistria. Aceasta include intarirea Servicului Vamal si de Graniceri, si sustinerea cresterii veniturilor prin serviciile vamale
Un alt aspect major ce tine de securitate si fortele de ordine a fost combaterea traficului cu fiinte umane in Moldova. Anul acesta SUA a alocat resurse considerabile in acest efort si un sir de programe vor avea efect pe parcursul anului viitor. Si vreau sa spun in final ca noi nu am discutata in detalii doua aspecte ale asistentei noastre, deoarece ne-am focusat astazi asupra asistentei economice, dar la fel acordam asistenta pentru reforma fortelor militare si asistenta umanitara.
Intrebare: Cu toate ca exista un dialog politic bun intre Moldova si Statele Unite ale Americii, investitiile SUA in Moldova sunt neinsemnate. Ce credeti ca ar trebui sa facem ca sa sporim atractivitatea Moldovei pentru investitorii din SUA, si pentru a spori afluxul investitiilor SUA in Moldova?
Dl Adams: E o intrebare foarte buna. America, dupa cite stiti probabil, are o industrie agricola foarte puternica si Moldova este de asemenea un sector agricol foarte mare. Exista foarte multe investitii agricole Americane in Ukraina si am incercat sa indreptam privirile citorva din acei investitori inspre Moldova. Sincer, cred ca unul din obstacole – si am discutat acest subiect foarte direct – este aici coruptia. Afacerile cedeaza in fata coruptiei. Exista si alte obstacole: regulamente non-transparente, si alte obstacole care credem vor fi in mare masura ameliorate de noua “Lege a Ghilotinei” care a fost adoptata cu ajutorul Ministrului Lazar. Deci, nu renuntati la investitorii americani. Stiu ca Ambasadorul Hodges a contribuit din plin la formarea Camerei Americane a Comertului aici. Guvernul Moldovei lucreaza cu UE asupra unei campanii publicitare. Si cred ca toate aceste eforturi vor aduce roade, si sper foarte curind.
Intrebare: Intelegem ca Moldova a fost inclusa in Programul preliminar al Millennium Challenge Account. Va rugam sa ne enumerati pe rind lucrurile pe care Moldova trebuie sa le realizeze cu scopul de a se califica pentru titlul de membru deplin al MCA?
Dl Adams: Voi raspunde cu placere la aceasta intrebare. Scopul Millennium Challenge Account este de a sprijini guvernarea buna. Moldova se descurca foarte bine in aproape toate categoriile in care trebuie sa reuseasca cu scopul de a se califica pentru MCA. Dar exista un indicator pe care trebuie sa-l treceti pentru calificare si acesta este indicatorul anti-coruptie. Moldova a fost persistent putin sub nivelul de trecere pe parcursul a mai multor ani. Anul acesta Ambasadorul Hodges a recomandat conducerii Corporatiei Millennium Challenge ca Moldova sa fie inclusa in programul preliminar. In ziua de marti a acestei saptamini conducerea Corporatiei a acceptat in unanimitate sugestia Ambasadorului. Acest lucru inseamna ca Moldovei i se va oferi asistenta semnificativa din partea Statelor Unite pentru a inlatura cel mai mare obstacol in calea catre participarea la Programul Millennium Challenge Account; am in vedere dezvoltarea unui program anti-coruptie mai intens. Acum as vrea sa adaug ca Moldova a inregistrat progres cu propriile forte la acest capitol pe parcursul ultimului an, dar sper ca acest program va accelera si mai mult acel progres pina la nivelul de calificare a Moldovei pentru finantarea deplina din partea Millenium Challenge. Permiteti-mi sa spun un singur lucru: un program deplin Millennium Challenge – ca sa intelegeti ce este – Georgia tocmai a semnat un pact pentru un program deplin, care ii va oferi $290 milioane pentru lupta cu saracia rurala. Suma pentru Moldova – daca ea se califica – ar putea fi mai mare, poate fi mai mica. Dar din nou, important acum este de a se califica luptind cu coruptia si trecerea acestui indicator.
Intrebare: Ati mentionat in care domenii va acorda SUA asistenta Moldovei. Puteti sa ne oferiti careva cifre concrete?
Dl Adams: Oficiul meu aduna acum toate cifrele pentru a prezenta un raport Congresului in ianuarie. Eu estimez ca asistenta SUA pentru Moldova anul acesta va fi probabil in jur de 27 milioane dolari SUA, si aceasta cifra nu include aproape 6 milioane dolari SUA in asistenta umanitara pe care o aducem aici. Aceasta asistenta este in patru domenii generale: programe democratice, reforma economica si sociala, securitatea si fortele de ordine si asistenta umanitara. Am putut sa va dau doar citeva exemple, dar sunt zeci si zeci de programe. Sa va dau un exemple, trimitem in SUA pe programe de schimb in jur de 120-130 de cetateni ai Moldovei anual. USAID a ajutat sa fie construit un depozit-refrigerator pentru pastrarea merelor, pentru ca merele sa nu fie vindute doar toamna cind preturile sunt cele mai joase, dar sa fie vindute cu luni mai tirziu cind preturile sunt mult mai mari. Noi la fel aducem multi consultanti. Ei ofera consultanta pentru a ajuta la amendarea legislatiei, a ajuta serviciile vamale sa aduca mai multe venituri. Cred ca intr-un fel, cel mai valoros lucru pe care putem sa-l facem este sa aducem acesti expreti. Ambasada are informatie privitor la aceste programe pe care poate s-o distribuie. Din pacate, ambasada este astazi inchisa fiindca e sarbatoare. Dar i-am facut pe toti sa vina astazi aici sa lucreze. Dar cred ca luni ei pot sa va ofere acesta informatie, de fapt, dupa cum mi se spune, informatia este pe pagina ambasadei.
Intrebare: Care este perioada de timp pentru aceasta asistenta?
Dl Adams: Este pe baza anuala. Cifra la care m-am referit este pentru anul fiscal curent.