Ştiri
CASA ALBĂ
Biroul Vice-Preşedintelui
________________________________________
Pentru publicare imediată
22 octombrie 2009
DISCURSUL VICE-PREŞEDINTELUI BIDEN DESPRE AMERICA, EUROPA CENTRALĂ ŞI UN PARTENERIAT PENTRU SECOLUL XXI
Biblioteca Centrală Universitară
Bucureşti, România
VICE-PREŞEDINTELE BIDEN: Vă mulţumesc, Domnule Ambasador. Domnule Director, Domnule Primar, domnilor foşti preşedinţi cu care am avut onoarea de a mă întâlni în trecut, este un sentiment plăcut să mă aflu din nou în România. Şi, Domnule Primar, cum spunem noi în America, vă mulţumesc pentru paşaportul pe care mi l-aţi acordat pentru a veni în oraşul dumneavoastră. Preţuiesc foarte mult acest lucru.
Ce for magnific, ce for magnific! Şi, spun tuturor studenţilor, mulţumesc. Sunt onorat că vă aflaţi aici.
Doamnelor şi domnilor, este o onoare să mă întorc în România. Aceasta nu este prima mea vizită, nici, cu voia lui Dumnezeu, nu va fi ultima. Şi este plăcut să mă aflu din nou în Europa Centrală pentru a contribui la marcarea unei perioade de schimbări extraordinare. Acum douăzeci de ani lumea se uita cu uimire şi admiraţie la bărbaţii şi femeile de pretutindeni în această regiune care rupeau lanţurile opresiunii şi se ridicau ca oameni liberi.
Este, literalmente, greu de imaginat că în 1989 această frumoasă bibliotecă a fost scena unor lupte atât de înverşunate. Mă uitam la fotografiile care înfăţişează clădirea aşa cum arăta, cu tancurile staţionate în faţa ei. Doamnelor şi domnilor, atunci când focurile de armă au încetat, iar fumul împuşcăturilor s-a risipit, faţada acestei clădiri purta cicatricile proiectilelor şi gloanţelor. Cinci sute de mii de cărţi au fost arse atunci, parte din istoria şi moştenirea dumneavoastră. Şi, la o depărtare de numai câteva construcţii, în Piaţa Universităţii, unii din tinerii apăratori ai libertăţii au fost doborâţi. Dar, curajul şi convingerea lor au prevalat şi sper şi ştiu că au dat un exemplu pentru toţi cei dintre dumneavoastră care i-au urmat.
Atunci când Cortina de Fier s-a ridicat, când Zidul de la Berlin s-a prăbuşit,în locul lor a crescut democraţia, o democraţie pe care o meritaţi demult. De-a lungul şi de-a latul Europei, un nou sentiment al posibilităţilor a prins rădăcini, galvanizând întreaga regiune, înălţând spiritual un continent şi, literalmente, inspirând întreaga omenire. Povestea libertăţii – povestea dumneavoastră – este una din cele mai mari înfăptuiri din istoria modern. Şi este important să sărbătorim acest remarcabil, remarcabil moment. Este, de asemenea, important să ne reamintim cât de departe a mers Europa Centrală în ultimii 20 de ani.
La începtul cariere mele de senator al Statelor Unite, pe atunci un tânăr senator, i-am adus pe cei doi fii ai mei, acum maturi, dar, la acea vreme, foarte tineri, în Europa Centrală, atunci când ajungeau la perioada adolescenţei. I-am dus imediat la Dachau, astfel încât să înceapă să înţeleagă ce sunt capabili oamenii să facă atunci când sunt la cel mai jos nivel, dar şi să înţeleagă de ce sunt capabili oamenii, bărbaţi şi femei, atunci când dau ce este mai bun în ei.
I-am dus la Zidul de la Berlin. I-am făcut să treacă prin controlul de la Checkpoint Charlie, astfel încât pentru restul vieţii lor să-şi aducă aminte, să înţeleagă că libertatea pe care uneori o luăm drept un lucru garantat nu era un drept obţinut prin naştere pentru milioane de oameni ai acestui continent.
Iar azi m-am întors Europa Centrală şi în România nu numai cu o delegaţie oficială a guvernului din Statele Unite, dar şi cu nepoata mea în vârstă de 11 ani, Finnegan Biden. Finnegan, ridică-te. Doresc ca aceşti oameni să te vadă. (Aplauze) Şi fiica mea, Kathleen Biden. Vrei să te ridici, Kathleen? Ştiu că asta te va stânjeni. (Aplauze)
Le-am adus cu mine pentru că doresc să înţeleagă, în mod special nepoata mea – aşa cum şi fiul meu a învăţat – doresc ca ele să vadă şi să înţeleagă direct istoria acestei regiuni şi a acestui continent. Nepoata mea vizitează acum muzeele şi monumentele care descriu tumultul secolului al 20-lea în Polonia, aici şi în Republica Cehă.
Şi ea a văzut cu proprii ei ochi tineri, a văzut în oamenii cu care se întâlneşte, în vibraţia oraşelor şi a străzilor dumneavoastră incredibilele, incredibilele posibilităţi ale acestui al 21-lea secol. Ea este martoră a unui puternic fapt: şi anume, că adevărata validare a lui 1989, adevărata istorie a ţării dumneavoastră şi a acestei regiuni, rezidă mai puţin în ceea ce aţi dărâmat şi mai mult în ceea ce aţi construit.
Aceia dintre noi care ştiu despre sângele vărsat şi despre luptătorii pentru libertate din Ungaria, în 1956; cei care au simţit îngheţul sfârşitului primăverii călduroase de la Praga din 1968 în Piaţa Wenceslas; cei care, aici, în România, au îndurat cea mai nemiloasă dictatură totalitară din Europa în a doua jumătate a secolului – fiecare dintre ei a luptat nu numai împotriva a ceva, ci şi pentru ceva: pentru o guvernare, un guvern care să răspundă nevoilor oamenilor săi, pentru o societate mai tolerantă, construită pe respect şi demnitate, pentru libertatea de a gândi, de a crede, de a vă urmări visurile.
Aţi început să înfăptuiţi acele visuri pe care doar cei îndrăzneţi şi le imaginaseră acum 20 de ani – o Europă întregită şi liberă, ancorată în instituţiile euroatlantice ale NATO şi ale Uniunii Europene.
Noi americanii suntem incredibil de mândri că am fost partenerii dumneavoastră în reunificarea paşnică a Europei. După cum spunea preşedintele Obama în ajunul summitului NATO din primăvara trecută, şi îl citez, „această istorie împărtăşită ne dă speranţe, dar nu trebuie să ne dea odihnă. Această generaţie nu poate rămâne nemişcată pe loc”.
Nu putem rămâne pe loc pentru că acum suntem confruntaţi cu o altă perioadă de schimbări, cu o altă perioadă de încercări – o criză economică ce a afectat prea mulţi oameni şi le-a erodat încrederea, un război în Afgansitan care a intrat acum în al optulea an şi noile forţe care modelează acest secol tânăr. Aceste forţe noi includ, printre altele, răspândirea armelor de distrugere în masă şi a bolilor periculoase; prăpastia tot mai mare dintre bogaţi şi săraci; duşmănii entice şi state falimentare; o planetă care se încălzeşte rapid şi resurse nesigure de energie, de alimente, de apă; ameninţarea la adresa libertăţii şi a securităţii pe care o reprezintă fundamenta-lismul radical.
Vin aici azi cu un mesaj direct şi simplu: Statele Unite şi Europa, o Europă întregită şi unită, vor face faţă acestor provocări împreună, pentru că aceasta este singura modalitate de a le face faţă. Nicio cantitate de vorbe goale, nicio denaturare a faptelor nu vor putea să ştirbească acest adevăr de neclintit: Statele Unite ramân angajate faţă de alianţa noastră cu Europa, despre care noi, americanii, credm şi vom continua să credem că este piatra de temelie a politicii externe americane, aşa cum a fost în ultimii 60 de ani. Suntem cu atât mai mult angajaţi cu cât partenerii noştri europeni au devenit mai mari şi mai puternici. Noi, Statele Unite, nu putem reuşi pe deplin fără dumneavoastră. Şi, dacă îmi iertaţi îndrăzneala, cred că nici dumneavoastră nu puteţi reuşi pe deplin fără noi.
Ştiu că în Europa Centrală unii privesc la problemele şi responsabilităţile pe care Statele Unite şi le-au asumat în jurul lumii şi conchid că nu ne-am mai concentrat, că nu ne mai concentrăm atenţia asupra acestei regiuni a lumii. De fapt, tocmai datorită responsabilităţilor noastre globale şi capacităţii şi dorinţei dumneavoastră crescânde de a le face faţă împreună cu noi, preţuim acum parteneriatul nostru cu Europa Centrală şi Europa mai mult ca oricând în trecut. Este exact contrariul.
Împreună, avem responsabilităţi de asumat şi promisiuni de îndeplinit. Aceste responsabilităţi sunt acum mai mari, iar promisiunile mai importante. Vedem ţările central-europene ridicându-se la înălţimea acestui moment, răspunzând chemării de a exercita un rol de conducere în cadrul unor instituţii internaţionale şi regionale majore. Imaginaţi-vă, acum douăzeci de ani, preşedinţia Parlamentului European, conducerea UNESCO, preşedintele Consiliului Europei, judecători în Curtea Europeană de Justiţie, comisari în Comisia Europeană. A venit vremea Europei Centrale! V-aţi arătat gata de a înfrunta provocările noastre comune, dornici să le abordaţi şi capabili să le depăşiţi. Iată de ce, în America, nu mai gândim în termeni de „ce putem face noi pentru Europa Centrală”, ci mai degrabă în termeni de „ce putem face noi cu Europa Centrală”.
Înainte de toate, suntem legaţi de valorile pe care le împărtăşim şi de un angajament comun în vederea apărării acestor valori oricând şi oriunde acestea sunt sfidate. NATO este piatra de temelie a angajamentului nostru. Una din cele mai înalte cote ale carierei mele a fost aceea de a conduce, ca senator al Statelor Unite, efortul de extindere a alianţei NATO în Europa Centrală. De fapt, domnule preşedinte, vă amintiţi că am sugerat ca România să fie inclusă în prima tranşă. Eu am fost acela care a luptat până la capăt pentr a o vedea inclusă în prima tranşă. Vă mulţumesc că m-aţi făcut să fiu atât de clarvăzător – aţi reuşit aşa de bine.
Aşa cum spunea preşedintele Obama, nu există membri vechi, nu există membri noi – există doar membri ai alianţei. Conform Articolului 5, un atac împotriva unui membru este un atac împotriva tuturor membrilor. Ţările noastre sunt legate împreună prin devotamentul Americii faţă de securitatea europeană şi prin devotamentul Europei faţă de securitatea Americii, pe care l-aţi dovedit rapid şi cu forţă după 11 septembrie, prima dată când Articolul 5 a fost invocat fără ca noi să o cerem.
Astăzi avem responsabilităţi grele – noi, noi toţi. Fiii şi fiicele noastre, precum fiul meu, slujesc umăr la umăr în Afganistan, în Irak şi în Balcani. Pentru aceasta – pentru curajul prietenilor noştri şi pentru pierderile lor – poporul american este recunoscător.
Alianţa noastră s-a construit pe consultare şi colaborare pentru apărarea comună. Acesta este scopul ei. Dar, confruntaţi cu noi ameninţări, avem nevoie de o nouă viziune asupra modului în care trebuie să le facem faţă şi de noi capacităţi pentru a reuşi.
De aceea hotărârea de a dezvolta ceea ce noi numim un nou concept strategic pentru NATO este atât de importantă – şi de aceea este atât de vital ca vocile din Europa Centrală să se facă auzite în acest proces.
Un exemplu elocvent al modului în care poate funcţiona acest principiu este parteneriatul nostru asupra noii noastre concepţii despre apărarea antirachetă. În secolul al 20-lea NATO s-a pregătit cu succes pentru apărarea teritoriul alianţei împotriva a ceea ce era o foarte reală ameninţare sovietică pe linia a ce numeam atunci „frontul central” care diviza Europa. Astăzi, o nouă ameninţare majoră creşte şi ar putea atinge pe oricare dintre aliaţii noştri europeni cu mult înainte de a atinge Statele Unite. Această ameninţare vine din partea rachetelor balistice – rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune – o tehnologie care, de la sfârşitul Războiului Rece încoace, s-a răspândit în multe ţări noi şi mai puţin stabile. Această tehnologie, cuplată cu proliferarea cunoştinţelor tehnice de know-how nuclear, reprezintă o gravă ameninţare pentru noi toţi.
Şi suntem hotărâţi – suntem hotărâţi – să ne asigurăm că aliaţii noştri din NATO au protecţia de care au nevoie, atunci când au nevoie de ea, pentru că aceasta este obligaţia noastră solemnă, asumată în temeiul Articolului 5. Ţinând cont de felul în care ameninţarea a evoluat şi de modul în care tehnologia noastră s-a îmbunătăţit considerabil, Statele Unite consideră că există o cale mai bună de apărare împotriva rachetelor balistice decât abordarea pe care am urmărit-o până acum câţiva ani.
Această concepţie de adaptare în faze, pe care o propun Statele Unite, şi-a adaptat structura pentru a face faţă ameninţării crescânde la adresa Europei – inclusiv a Europei Centrale – în mod mai eficient decât concepţia anterioară.
Ea se ridică la înălţimea ameninţărilor de azi şi ne permite să ne îmbunătăţim apărarea împotriva acestei ameninţări pe termen lung în viitor. Flexibilitatea ei ne va asigura capacitatea de adaptare, dacă ameninţarea se va schimba. Însăşi existenţa acestui program va constitui un element de descurajare împotriva acelora care ar putea concepe ideea de a exercita constrângerea sau atacul asupra forţele noastre sau asupra aliaţilor noştri din Europa – şi le va apăra în cazul în care decurajarea va da greş. Simplu spus, planul nostru de apărare antirachetă înseamnă mai multă securitate pentru Europa, şi mai multă securitate pentru America.
Unii – poate chiar lesne de înţeles – au tras imediat concluzia că această nouă concepţie de apărare antirachetă ar fi menită să liniştească Rusia în detrimentul Europei Centrale. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Asta este absolut greşit. Apărarea antirachetă nu are nimic de-a face cu Rusia. Concepţia noastră este determinată de cerinţele de securitate ale Statelor Unite şi ale aliaţilor noştri din NATO, punct. Punct.
Ceea ce este adevărat este că urmărim întărirea relaţiilor cu Rusia. Credem că o relaţie mai constructivă cu Rusia va fi benefică pentru noi toţi. Dar nu suntem naivi. Adevărul este că împărtăşim şi anumite interese comune: reducerea arsenalelor noastre de arme nucleare, securizarea materialelor nucleare vulnerabile, stabilizarea Afganistanului, împiedicarea Iranului de a obţine arme nucleare.
Continuăm să avem şi dezacorduri cu Rusia asupra unor chestiuni de principiu. În luna februarie, la München, în Germania, în prima mare luare de poziţie a administraţiei noastre în materie de politică externă, eu am enunţat liniile generale de politică externă şi am expus cu claritate principiile noastre fundamentale. Statele Unite se pronunţă împotriva noţiunii de „sfere de influenţă” din secolul al 19-lea. Nu o vom tolera şi nici nu vom fi cooptaţi la ea.
Ne pronunţăm pentru dreptul democraţiilor suverane de a lua propriile decizii şi de a-şi alege propriile alianţe, fără dreptul nici unei alte ţări de a opune un veto împotriva acestor decizii. Nu vom face nicio înţelegere, niciodată, despre nimic, cu nimeni, peste capul dumneavoastră sau pe ascuns de dumneavoastră. Maxima după care ne ghidăm este clară: nimic despre dumneavoastră fără dumneavoastră, nimic despre dumneavoastră fără dumneavoastră. Şi aş spune, uitaţi-vă la palmaresul nostru, uitaţi-vă la palmaresul nostru.
Am învăţat cu toţii în ultimii doi ani că, pe măsură ce globul pământesc devine tot mai mic, legăturile dintre noi cresc. Acum suntem parteneri în economia globală de azi. Iată de ce am lucrat împreună cu partenerii noştri europeni – cu FMI şi Banca Mondială – pentru a ne asigura că sprijinul internaţional pentru economiile dumneavoastră a existat când aţi avut nevoie cel mai mult de el.
Şi iată de ce este atât de încurajator să vedem că atât de mulţi dintre dumneavoastră aţi înfruntat cu succes această recesiune mondială şi v-aţi readus naţiunile înapoi pe calea redresării. Şi, prin conlucrare, putem cu toţii să tragem învăţăminte din această criză, care ne vor ajuta să punem bazele unui secol nou de creştere şi să reconstruim prosperitatea.
Una din lecţiile pentru care trebuie să lucrăm împreună este un viitor mai sigur pentru energie. Avem nevoie de o securitate energetică durabilă, care să includă diversificarea surselor şi a rutelor de tranzit, investiţii inteligente pentru a face faţă schimbărilor climatie. Conexiunile dintre ţările europene nu trebuie să existe doar prin ţările europene. Aici, în această regiune – datorită istoriei, geografiei şi necesităţii – ţările din Europa Centrală sunt bine situate pentru a conduce întreaga Europă.
Doamnelor şi domnilor, în sfârşit, daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre rolul de conducere într-un domeniu în care ţările central-europene au calificări unice de oferit – promovarea democraţiei. Cred că americanii sunt pe drept cuvânt mândri că omenirea s-a uitat ocazional la exemplul nostru şi a căutat uneori conducerea noastră. Dar, adevărul este că dumneavoastră sunteţi modelul pentru milioane de oameni – nu noi, ci dumneavoastră – România şi alte ţări central-europene. Exemplul pe care l-aţi dat acum 20 de ani a fost o sursă de inspiraţie pentru omenire. Rolul de conducere pe care îl veţi exercita în următorii 20 de ani va putea schimba lumea prin încurajarea, sprijinirea şi consolidarea tinerelor democraţii din Europa Centrală şi de Est.
În Europa Răsăriteană există unele ţări care se străduiesc încă din greu să împlinească promisiunea unei democraţii puternice sau a unei economii de piaţă vibrante. Către cine să privească mai bine, dacă nu către dumneavoastră? Către cine să privească mai bine decât către ţările din Europa Centrală, care acum 20 de ani au acţionat cu atâta curaj şi hotărâre şi care în ultimii 20 de ani au făcut progrese atât de durabile? Puteţi contribui la a călăuzi Moldova, Georgia, Ucraina pe calea spre o stabilitate şi prosperitate durabile. A venit vremea dumneavostră să conduceţi. Armenia, Azerbaijan, Belarus pot beneficia de pe urma experienţei dumneavoastră personale. Inţiativa de Parteneriat Estic a Uniunii Europene este un exemplu bun al felului în care puteţi dinamiza acest effort. Iar noi vom fi partenerii dumneavoastră în a lucra pentru a împlini promisiunile lui 1989. Dar conducerea dumneavoastră trebuie să fie curajoasă, iar vocile dumneavoastră puternice.
Există un vechi proverb românesc care spune: „E uşor să dai sfaturi, dar cel mai preţios lucru este un exemplu bun”. Dumneavoastră sunteţi acest ”exemplu bun”. Acum 20 de ani popoarele din Europa Centrală au luat în mâinile lor istoria moştenită şi au îndreptat-o într-o direcţie nouă, spre libertate mai mare, dreptate şi echitabilitate. Sorţii de izbândă erau cu mult împotriva dumneavoastră. Ştim din istorie că a distruge vechile regimuri opresive este mult mai uşor decât a construi noi democraţii înfloritoare. Cu toate acestea, aţi realizat ceea ce mulţi credeau că este imposibil. Aţi împlinit promisiunile revoluţiei dumneavoastră şi vă aflaţi acum în situaţia de a-i ajuta pe alţii să facă la fel.
Vorbind în faţa Congresului nostru acum 20 de ierni, Vaclav Havel a scos în relief simţământul special de simpatie şi imaginaţie pe care îl au în comun popoarele din Europa Centrală.
Anii de subjugare, a spus el, „ne-au dat, oricât de neintenţionat, ceva pozitiv: o capacitate cu totul specială de a privi cumva mai departe decât cei care nu au trecut prin această experienţă amară”. Şi apoi a continuat: „un om care nu se poate mişca şi nu poate trăi o viaţă normală pentru că este strivit sub un bolovan, are mai mult timp pentru a medita la speranţe decât un om care nu a fost prins într-o asemenea capcană”. Avea dreptate.
Acum aveţi libertatea de a acţiona pentru înfăptuirea acestor speranţe, şi acţionaţi. Şi cred că împreună vom putea transforma acea speranţă pe care o împărtăşim într-o istorie de care vom putea fi mândri. Acesta este momentul. Voi, studeţilor, dacă sunteţi inteligenţi, curajoşi şi norocoşi veţi putea spune nepoţilor voştri că aţi fost prezenţi la crearea unei noi Europe, a unei noi securităţi, a unei noi ere de pace, pentru că aţi fost suficient de curajoşi ca să prindeţi acest moment. Fiţi ca cei din 1989. Aveţi curaj. Exercitaţi rolul de conducere. Aveţi o istorie şi aveţi o tradiţie. Puteţi aduce o contribuţie gigantică. Iar noi vom fi alături de voi.
Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze America şi pe toţi aliaţii noştri. Şi fie ca Dumnezeu să aibă în paza Lui toate trupele noastre care înfruntă primejdii. Vă mulţumesc foarte, foarte mult. A fost o onoare pentru mine să mă aflu aici. (Aplauze)