Arhiva Stirilor 2008
Ambasada instruieşte colaboratori operativi, donează autovehicule Centrului de combaterea traficului de persoane al MAI.
28 ianuarie, 2008
 |
| Kelly Keiderling, Şef adjunct al Misiunii din Cadrul Ambasadei SUA la ceremonia de absolvire a programului de instruire |
Douăzeci cinci ofiţeri moldoveni au participat la un Program de instruire în domeniul tehnicilor de intervievare şi a lucrului cu informatorii, oferit de către Statele Unite colaboratorilor organelor de drept din Republica Moldova care activează în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane. Programul de instruire a fost predat de ofiţeri din cadrul Biroului de investigaţii federale al SUA (FBI) şi este primul program dintr-un şir de programe de instruire, finantate de Guvernul SUA si preconizate pentru Centrul de combaterea traficului de persoane.
Kelly Keiderling, Şef adjunct al Misiunii din Cadrul Ambasadei SUA, a luat cuvîntul la ceremonia de absolvire a programului de instruire, în cadrul căreia Ambasada a donat patru automobile şi alt echipament Centului de combaterea traficului de persoane. În conformitate cu acordul moldo-american privitor la controlul drogurilor şi aplicarea legii, acest eveniment marchează prima donaţie dintr-un şir de donaţii preconizate pentru Centrul antitrafic, care vor include mai multe vehicule, dar şi echipament poliţienesc specializat.